luni, 6 februarie 2012

Avem un nou premier. Oare pentru cât timp?

La cald după declarația de la Cotroceni:
Mi-era chiar simpatic Ungureanu. Până acum. Sunt clar subiectiv,  cred că oricine este desemnat de Băse devine automat compromis. Asta dacă nu ești fan înflăcărat al Președintelui. Ce să zic, îi jucau săracului ochii în cap de emoție ca la stroboscop. Nu m-am lămurit nici dacă și-a scris singur discursul, nici dacă l-a învățat doar prost pe de rost. Mie îmi plac oamenii care vorbesc liber. Bine sau prost, măcar sunt autentici. Deci prima prestație a fost slabă, dar când ți-a trasat deja Băse programul de Guvernare în avans, nu mai ai multe de spus.

Oricum, cred că acest Guvern pică, va pica și următorul, și tot la vorba USL ajungem: ANTICIPATE, conform Constituției. Dar când? Băsescu zice că musai 5 luni, opoziția zice că 60de zile. Oare cine minte? Voi stiți, care-i treaba? Și chiar, n-avem pe nimeni în țara asta să ne zică clar și ce-i cu Constituția asta? Îmi dau seama că a fost prost scrisă, de vreme ce fiecare o interpretează cum are chef și cum îi convine la el pe moșie.
Deci o să vedem la investitură, ce decide și UDMR, care clar poate provoca anticipatele.
Oricum. Dacă nu știați, s-a confirmat: SERVICIILE RULES!

Update: Pe un Forum cineva a pus o întrebare bună: Ce partid l-a desemnat pe noul Premier? Asta chiar merită o dezbatere.

Un comentariu:

  1. Ce partid l-a desemnat pe premier ?!?!
    Buhahahahahaaaa...!

    RăspundețiȘtergere