miercuri, 22 februarie 2012

Concluziile vizitei la chioşcurile din şcolile Sibiene

După cum anunţam în şedinţa trecută am trecut la vizitarea şcolilor, ce au închiriate către operatori comerciali unităţi de alimentaţie publică. Concluziile nu sunt spectaculoase (şi asta e de bine), dar există totuşi:

Sunt 14 contracte active, cum reiese din lista pusă la dispoziţie de "serviciul şcoli". De fapt 15 dar la Liceul Ghibu s-a  renunţat la activitate. Chiar dacă au mai organizat o licitaţie, nu s-a prezentat nimeni, pentru că din cauza Listei alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor şi a principiilor care stau la baza unei alimentaţii sănătoase pentru copii şi adolescenţi (Ordinul nr. 1563 din 12 septembrie 2008) chioşcurile nu sunt rentabile, dar nici ordinul nu funcţionează, deoarece copii abia aşteaptă pauza, să evadeze  din şcoli pentru a-şi procura la 2 metri mai incolo alimentele interzise de acest ordin .

Deci constatările noastre (am fost cu colegul Winnfried Ziegler) de la faţa locului:

1. Sunt doar 4 chioşcuri ce vând în interirorul şcolilor: Energetic, Lazăr, Goga, Colegiul Tehnic Cibinium. La Liceul Lazăr spaţiul din jur de la subsol ar trebuii renovat urgent (zugrăviţi pereţii scorojiţi). Nu ştiu dacă şi aceste chioşcuri vor avea viaţă lungă.
2. Restul chioşcurilor îşi au spaţiul pe terenul şcolii, dar vând exclusiv spre stradă (2 X Energetic, 2 X Lazăr - Fornetii şi aprozarul de pe Magheru -, 2 Lic. Tehn. Avram Iancu, Şc. gimnazială Regina Maria, Lic. Teoretic Constantin Noica, Şc. 18,)
3. Fronturile (Ansamblurile Chioşc - Garduri) urăţesc la propriu zona în cazul Şcolii Regina Maria, unde este obturată faţa clădirii realmente frumoase, precum şi gardul de la Liceul Energetic spre strada Semaforului, de o lungime considerabilă, unde practic toate blocurile au fost reabilitate termic, iar gardul şcolii constituie o "pată gri" a zonei. Chiar dacă alte investiţii sunt absolut prioritare, va trebuiii să păstrăm şi aceste aspecte în atenţia noastră, poate în viitor o să se găsească soluţii.
4. Ar trebui reamintit directorilor de şcoli înainte de începerea sezonului rece că şi trotuarele din faţa gardului şcolilor aparţin de ei şi zăpada şi gheaţă trebuie îndepărtată. Ştim că din cauza reducerilor de personal este o sarcină dificilă, pentru că vorbim aici de lungimi considerabile, dar cum unii directori au găsit soluţii, trebuie găsite în toate cazurile.
5. Alte aspecte nu sunt de semnalat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu