Sunt mulți, care în lipsă de argumente concrete, încearcă să erodeze din imaginea omului politic de stat Klaus Iohannis aflat în plină ascensiune. Lângă aberațiile, prin care așa ziși Sibieni încercau să pună subb semnul întrebării realizările personale, principalul ”argument” utilizat este de genul ”Sibiul nu-i Bucureștiul”, sau ”Primăria nu-i Guvernul”.
Dezbaterea organizată de fundația noastră (Friedrich-Naumann-Foundation for Freedom), unul dintre cele mai mari Think Thank-uri liberale, miercuri la Sibiu, a pus față în față pe președintele FNF, Dr. Wolfgang Gerhardt (președintele liberalilor germani între 1995/2001, președinte al FNF din 2006), pe directorul pentru politică exeterna a FNF, Dr. Ulrich Niemann, și alți directori FFN din Europa Centrală, de Est și din Regiunea Caucaziană cu Primvicepreședintele PNL Iohannis și cu Vicepreședinta ALDE Ramona Mănescu.
Dezbaterea a fost de un nivel înalt, și redau mai jos transcrierea, conform unui participant liberal Sibian a: ”cea mai bună declarație de politică externă auzită în ultimii săptămâni de la un politician român”.
Alocuțiunea lui K.I. n-a rămas neobservată nici de unii, și nici de alții:
Ca și prime rezultate concrete după evenimentul de miercuri: FNF va invita conducerea PNL la Berlin la o întâlnire la nivel înalt între liderii liberali germani și cei din România; Sibiul va fi prezentat în cadrul unui evneiment FNF ca model de dezvoltare comunitară pentru orașele din Caucaz.
Mesajul
domnului Klaus Iohannis, Primar al Sibiului şi Prim- vicepreşedinte
al Partidului Naţional Liberal din România:
“Am
creat în administraţia europeană o tehnocraţie extreme de
puternică, am neglijat în Europa, politica. Avem foarte mulţi
politicieni, avem foarte puţină politică şi cred că am fost pe
calea cea bună de a aluneca încet, dar sigur, înspre un
mercantilism naiv în Uniunea Europeană. Pe de altă parte, putem să
constatăm foarte uşor că politica pe care o avem în Europa se
concentrează disproporţional de mult pe rezolvarea unor probleme
economice şi de infrastructură generală, se concentrează foarte
puţin pe politica externă, se concentrează relativ puţin pe
satisfacerea unor cerinţe şi nevoi ale statelor naţionale. Această
nivelare tehnocratică după părerea mea este o abordare care nu
poate să ducă foarte departe. Practica ne-a
dovedit că nici nu a dus foarte departe. Europa a intrat în
recesiune, ca de obicei, datorită americanilor, doar că ei au
ieşit…în schimb, nici acum, Europa nu a reuşit de fapt să
ajungă într-o situaţie în care să spună că am ieşit din criza
economică sau recesiune. Ceea ce a spus colega mea, doamna Ramona
Mănescu, auzim de la aproape toţi politicienii, şi de la noi şi
din altă parte, sunt lucruri foarte adevărate, şi care trebuie să
ne dea de gândit. Ceea ce însă, în Europa, vorbesc la nivelul
conducerii, nu la nivelul programelor operaţionale sectoriale, ceea
ce ne lipseşte este leadership-ul. Politicieni avem destui, chiar
politicieni foarte cunoscuţi, cu opinii foarte clare, dar nu avem un
leadership european. Nici numirea unui preşedinte, nici numirea unui
alt însărcinat cu afaceri externe nu au reuşit să creeze ceva
care să ne scoată din această lipsă de leadership. În puţinele
situaţii când Europa a trebuit să ia o poziţie faţă de ceva din
afara Europei, am avut de regulă poziţii destul de şterse şi
abordări mai degrabă de tipul « ce drăguţi sunteţi, toţi
suntem prieteni, hai să facem un lucru bun », comportare bună,
în sine umanistă, dar puţin naivă, după părerea mea. Dacă
vedem cum alte entităţi abordează relaţiile externe, cred că cea
mai puternică antiteză este între un paradox de abordare
europeană, care spune că toţi suntem prieteni, şi abordarea
Statelor Unite ale Americii care spun că toţi sunt duşmanii lor.
Ultimele evenimente cu Crimeea, cu Ucraina, ne-au arătat că în
forma în care există Uniunea Europeană acum, nu poate să aibă
reacţii geopolitice şi nu are un concept geopolitic, ori aceste
lucruri sunt extrem de grave pentru că uniunea din state, atât de
mare şi atât de puternică economic este Uniunea Europeană.
S-a
văzut că această abordare de «hai să fim cu toţii prieteni »
ne-a dus în situaţia în care economia europeană depinde într-o
măsură nesănătos de mare de resursele ruseşti de care nu se
poate lipsi de azi pe mâine, şi acest lucru, exact din ce am
menţionat mai înainte, dintr-o cotată lipsă de viziune şi de
plan geopolitic european. Uniunea Europeană trebuie să se vadă
drept mult mai mult decât o uniune de state în care toată lumea
vrea să aibă o viaţă liniştită, şi să fim toţi prieteni şi
să ne asumăm modelul de putere mondială, lucru care necesită o
opţiune geopolitică, un plan geopolitic cu o abordare în general
mult mai politică şi mai puţin bazată doar pe decizii economice.
Nu putem să pornim de la ideea că toată lumea acceptă democraţia
europeană pe care noi o considerăm ca un lucru normal şi de dorit,
trebuie să acceptăm pur şi simplu că foarte multe ţări, foarte
multe religii şi foarte multe guverne văd funcţionarea ţărilor
lor, foarte diferit şi atunci când vom înţelege că nu putem să
exportăm nefiltrată democraţia europeană şi să admitem că
există şi alte sisteme pe de altă parte, atunci poate vom avea,
odată şi odată şi o abordare geopolitică care face sens şi care
ne pune în situaţia să avem o politică externă europeană. Mi
s-a părut de-a dreptul straniu să văd că în plină criză
ucraineană, unii diplomaţi europeni chiar au crezut că pot merge
în Ucraina să discute cu Ucraina, despre Ucraina, fără Rusia. A
fost un eşec previzibil, nu a fost previzibil că va deveni un eşec
aşa de mare şi reacţiile de tip « nu suntem de acord cu ce
se întâmplă » mi s-au părut extrem, extrem de slabe,
au arătat că diplomaţia europeană, în general, nu a ţinut cont
de evoluţia care se petrece în Rusia, a ignorat-o pur şi simplu,
fiindcă ea a fost vizibilă, poate nouă mai uşor, că suntem mai
aproape şi mai păţiţi. Şi poate totuşi nu-i rău… Nimic nu
uneşte mai mult decât un duşman comun, nu ni l-am dorit, nu este
bine, dar poate ne ajută să facem următorul pas în consolidarea
Uniunii Europene.
Vă
mulţumesc! ”
