marți, 7 iulie 2015

Și pe mine mă mai apucă nervii....problema grecească.

În general sunt un om foarte echilibrat. Dar acum mă uit la greci, mă uit la noi. Iar mă uit la greci și iar la noi și mă apucă nervii. Adică noi ne-am apucat să ridicăm TVA la 24% (ei se plâng că îl au de 13%), am tăiat veniturile bugetarilor cu aproximativ 60%, unde ei aveau vreo 14 salarii și tot așa mai departe. Am văzut cum bugetari în România luau calea pribegiei că nu mai aveau de unde să plătească ratele și ei se făceau că reduc statul lor asistențial de tip marxist ș.a.m.d.

Dincolo de toate marxismele generate de prea multă bunăstare de tip ”săracii greci și FMI-ul cel rău”, hai pe bune: Nu te-a pus pe tine stat elen și independent să iei banii ăia și să îi investești în ne-muncă. Dar ai pretenția acum să te co-finanțez tot eu român-cetățean european, după ce eu am stat 5 ani ca prostul în sărăcie. Vorba unui macedonian acum câteva zile despre greci: ”Măi, aștia sunt niște iresponsabili de la ultimul până la primul om în stat. N-ai de la cine”.

Acum văd un sondaj, cum 70% din români mai și sunt de acord cu grecii, după ce au suferit ca proștii, în timp ce același sondaj arată că doar 40% înțeleg ceva din ce e cu criza grecească. Atunci de unde să am pretenția de la clasa noastră politică (care nu este decât o reflecție a acestei națiuni) să se ridice cineva și să spună simplu: ”F.... You Greece. La muncă cu voi și nu la întins mâna că noi am făcut-o și uite că se poate. Cifrele noastre macro o demonstrează.” Păi să nu te apuce nervii de prostia lor dar și de a noastră? Până la urmă ”timesnewroman” a punctat cel mai bine: http://www.timesnewroman.ro/politic/efectul-grecia-locatarii-unui-bloc-din-titan-voteaza-azi-daca-vor-sa-si-mai-plateasca-intretinerea