vineri, 30 martie 2012

Impresii de la Rennes: Specialistul care ne lipseste

Noi ne pricepem la toate. Suntem chiar mandrii cum stim sa le mesterim si sa le descurcam pe toate. Ieri mi-a fost data (pentru a cata oara oare?) din nou aceasi lectie. In timpul unei prezentari s-a blocat prezentarea power point. N-a mai vrut, nici la reincarcare, si gata. Am sarit cu totii (delegatia romana) cu solutii, deschidem cu alt program, salvam in format pdf. etc..Responsabila franceza l-a chemat totusi pe specialist. El crease fisierul. Salvarea in pdf nu era o solutie ca toate textele se suprapuneau, a adus alt lap-top, ce avea instalat softul cu versiunea compatibila si totul a fost rezolvat in 3 minute. Am fi rezolvat si noi problema probabil in vreo 30-60 de minute, doar ne pricepem si noi, nu? Dar totusi nu la fel de bine...
La Rennes judetul lor are un fel de AJTS (Asociatia Judeteana de Turism Sibiu) ca al nostru. Ei aloca cam 1,7 milioane Euro subventie pentru asociatie, care are scopul sa promoveze turismul din judet. Deci isi permit peste 20 de specialisti in turism, fiecare pe particica lui. Noi cu chiu cu vai ne permitem 3 persoane, care bineinteles ca se pricep la tot ce se pricep cei 20 si daca s-ar putea ar trebuii si sa faca la fel toata treaba. Daca mergem  acum la consilierii nostri judeteni (USL si PDL) si cerem mai multi bani pe promovare se uita ca la poarta noua. La urma urmei ce-i aia parteneriat public-privat? De ce sa le dam bani la aia? Si mai ales de ce insistam atat pe chestia asta?
Pai simplu, pentru ca printr-o promovare coerenta, sustinuta si crearea unei identitati turistice a regiunii, banii astia se intorc inzecit. Dar despre asta intr-o alta poveste. Deocamdata doar nu mai sunt mandru ca ne pricepem la toate, sau mai bine zis, prefer un specialist.

duminică, 18 martie 2012

Majoram salariile bugetarilor cu 15% sau reducem CAS?

Dacă ar fi să aleg,  ar trebuii să reducem CAS. Argumentul e simplu: Toti am fi beneficiari, atât sectorul public cât și cel privat. Dacă ar contribuii în realitate asta la mare lucru, mă îndoiesc, exact cum majorarea salariilor bugetarilor este o falsă problemă. Când am argumentat asta pe un site, am fost acuzat că sunt agentul lui Felix-Voiculescu. Ce lume nebună, dezbinată și paranoică.

Păi cu creșterea salariilor lucrurile stau cam așa, sau mai bine zis o postare succintă explica cum a stat cu tăierile:

Cred ca trebuiue sa va reanalizati pozitia.
Eu am pierdut asa:
25% spor conducere
25% ca bugetar
8,5% al 13 lea salar
8,5% banii de concediu
- premii.
In total aprox. 70% plus inflatia.
Alti bugetari au pierdut si alte sporuri.
In plus cheltuielile cu bugetarii nu stau in salarii ci in materiale, unde se face risipa.
Ce parere aveti?

Acum de exemplu la Primării, unde, s-au acordat acele drepturi speciale care erau de până la 50% din venit, acelea s-au tăiat primele, iar acum la comandă politică le mai și cere Curtea de Conturi înapoi.
Ideea e, că salariile au ajuns în medie cam la 600/800 de lei. Oamenii pleacă din sistem. Cel mai bun exemplu sunt gardienii publici din Sibiu. Au plecat 35, poți angaja la loc 5. Nu mai poți asigura paza unor obiective și va trebuii să apelezi la externalizarea serviciilor. Firmele de pază vor păzi de acum obiectivele cu aceași oameni la alte salarii. E și asta o strategie: Îi facem pe oameni să plece din sistem benevol, ca să nu provocăm mișcări de stradă, punem administrația pe butuci, iar contractele le iau firmele noastre. Activitatea din administrația publică este afectată.
Deci, dacă la 700 de Ron net adăugăm 15% vorbim execat de 105 lei in plus. Nu cred că asta va încălzi niciun bugetar, care între timp a suportat creșterea prețurilor și suportă un TVA de 24% și prin urmare nu va avea niciun efect electoral. Exact ca și cei din sistemul de educație, toată lumea așteaptă revenirea la situația din 2007.
Dacă ar trebuii să discutăm despre ceva în țara asta ar fi despre reducerea TVA, reducerea TVA la alimente și la creșterea salariului minim pe economie (măsură care ar fi trebuit luată deja în 2008/9).

duminică, 4 martie 2012

S-a demonstrat științific: Munca n-a ucis pe nimeni. Dl. Crin Antonescu totuși nu riscă nimic.

Cam așa suna titlul unui editorial bun de banc și de pus la categoria: De actualitate și de reținut. Dl. Crin Antanonescu a reușit s-o sfeclească din nou cu ZERO prezențe în anul 2011 în Senat. E și astă un record de neegalat. Sincer, tebuia să lase locul altuia, cu mai mult timp la dispoziție și să se ocupe exclusiv de treburile de partid și de coaliție.
În general acest subiect, al performanței unui politician la locul de muncă, se tratează destul de superficial. Se mai apucă câte un ONG să prezinte niște statistici, hop sar și ziariștii să le numere prezențele și să verifice condica. Cam cum se evaluează performanța la stat, după numărul de ore șezute pe scaun.
Acum dacă e să compar cu activitatea Bundestagului German. Ăia stau la numărul de prezențe cu mult mai rău decăt ai noștri! De regulă dintre sutele de Parlamentari la dezbateri pe amendamente vezi în plen vreo 20 de oameni care se perindă pe la microfon, în restul sălii pustiu. Dacă te uiți pe agenda unui deputat, de fapt el e dimineața până seara în comisii și întâlniri de lucru. Ei n-au timp de pierdut în plen. Doar la evenimentele și dezbaterile cu adevărat importante. Țin minte, că însoțindu-l pe deputatul la biroul căruia lucram, am trăit să văd, cum asistenta i-a stabilit omului ora când să se întălnească în oraș cu soția ca să-și ia costum. Asta între vreo trei întâlniri. Atunci am avut și eu liber la shopping vreo 2 ore!
Așadar numărăm prezențele sau evaluăm productivitatea unui parlamentar pe alte criterii? După mine, criteriul de evaluare este unul destul de simplu și ar trebuii să răspundă la următaorea întrebare: Cu ce mi-a îmbunătățit activitatea acestuia calitatea vieții mele de cetățean? Dacă fiecare parlamentar ar gândi așa, multe din erorile legilor care ne guvernează și ne îngreunează viața ar fi fost corectate de mult.
Dar ca să nu generalizăm, uite și un exemplu pozitiv din ograda proprie: http://www.alesiivoteaza.ro/deputat-gant-ovidiu-victor-parlamentari/detalii-5-1. Făcînd abstracție de cea mai mare prezență e de urmărit și lista cu activitățile dânsului.