miercuri, 16 noiembrie 2016

Piața pe care n-a vrut-o nimeni (in afară de PSD)

Povestea pieței stă pe scurt cam așa. În perioada 2000-2004 am fost nevoiți să coabităm cu PSD-ul, care a fost cam singurul partid care până prezent a obținut un acord scris cu FDGR. Acord pentru care l-a strâns Nastase cam tare pe Johannis cu ușa, așa că disensiunile ce au urmat cu PSD-ul au fost naturale.
Ei bine, PSD a considerat că în Ștrand e nevoie de o piață și că dă bine pentru partid să inaugureze piață înainte de alegeri. Cu toate că Johannis era împotriva proiectului (unul din argumente fiind apropierea de Piața Cibin), respectând protocolul de colaborare, i l-a dat lui Banciu, iar hala s-a făcut, iar PSD l-a inaugurat.
Cred că s-au vândut acolo legume maxim doi ani. Apropo vara era ingrozitor de cald acolo, iar Piața Cibin mult mai bine aprovizionată era la o aruncătură de băț. La un moment dat era un fel de En Gros de chinezării pe acolo care și el s-a mutat în centru. Piața liberă a demonstrat că acolo nu este nevoie de o piață agro-alimentară, și nici nu se pretează în zona de spațiu comercial. Deci ca să răspundem, nici țăranii nu au vrut-o. http://www.turnulsfatului.ro/2016/11/16/piata-nefolosita-sibiului-de-ce-nu-ar-putea-fi-data-taranilor/

Sincer, eu ași face acolo un centru sportiv pentru cartier, și oricum ași întreba oamenii de acolo, pentru că la urma urmei clădirea le-a fost dedicată lor.

luni, 14 noiembrie 2016

Tanarul lup USR-ist: O noua specie politica pe cale sa se nasca?

Din categoria prea faina sa nu o comentez, iau cu copy paste postarea lui Vosganian de pe blogul lui:
Posted: 13 Nov 2016 08:40 AM PST
În versiunea sa contemporană, el se numește Mihai Lupu și candidează pentru Camera Deputaților din partea USR Iași. Iată și cum s-a petrecut întâlnirea: ne aflam împreună într-unul din studiourile de televiziune ieșene, în timpul dezbaterilor electorale. Și, precum le e obiceiul acestor salvamariști/salvamontiști de la USR care vor să ne salveze fără voia noastră, dl Lupu s-a lansat într-o diatribă împotriva întregii clasei politice care nu a făcut nimic de 26 de ani încoace și împotriva parlamentarilor care, în aceeași perioadă și fără excepție, și-au văzut numai de interesele lor.
Întâmplarea face că dl. Mihai Lupu este fiul lui Vasile Lupu, deputat, timp de un deceniu, și un tenace apărător al drepturilor țărănimii. M-am întors către lupul cel tânăr și l-am întrebat ce opinie are despre asta lupul cel bătrân. L-am întrebat dacă se simte confortabil jignindu-și astfel – nemeritat, după opinia mea – tatăl. Nu a fost pregătit să răspundă la această întrebare.
Între cele două paricide, Oedip are, măcar, circumstanța că a făcut-o fără să știe. Iar când a aflat, s-a căit.


Cam asta este pericolul mare ce paste USR-ul. Decredibilizarea se intampla cand ai un tip de discurs, iar faptele sa arata incet, incet cu total altceva. Sa nu fiu inteles gresit. Nu am nimic cu dl. candidat si nu ca este al nu stiu cui si nu afirm ca USR actioneaza gresit. Am ceva impotriva discursului duplicitar. Una e sa spui intr-un discurs de tip cal-alb-inaripat ca vi cu total altfel de politica, si sa faci tocmai invers. De exemplu (si) faptul ca iti tirimiti candidatii de la centru pe listele din tara. Perioada de dupa parlamentare, va aduce probabil clarificarea necesara cum va evalua USR-ul, sau ce ramane din el, inclusiv cea ideologica.

Despre cum fostul imperiu PNTCD (daca tot eram la acest exemplu) contra-ataca poate alta data :D.
In rest keep calm and smile, doar suntem in campanie!

duminică, 6 noiembrie 2016

Aqua-parc versus Centru Olimpic

Pentru că tot s-a întrebat Traian Deleanu cum stă treaba cu Aqua-parcul de la Sibiu îl lămuresc eu cam cum au stat lucrurile când s-a pus prima oară problema sub Johannis.

Cred că era la începutul lui 2008 când KJ a pus construcția în discuție în grupul nostru de consilieri. Veneam după 2007 și era timp și loc de alte proiecte. Identificase locul - Dumbrava - și avea de gând să construiască un complex de bazine olimpice. Cam cel mai mare din țară. Repet BAZINE OLIMPICE. Este bine știută și de lăudat apetența Primarului de a sprijini sporturile (în afară de fotbal) ce a dus ca o serie de competiții să vină la Sibiu. Cum bazinul de la Baia Neptun nu putea fi o opțiune oricât era modernizat și eram conștienți ca Olimpia va rămâne sub alt patronaj, opțiunea părea - și este, spun eu - una viabilă.

Deci, vine KJ și ne-o supune la dezbatere în grupul de consilieri a Forumului și ne întreabă cam ce părere avem. Mă trezesc eu, ca de obicei comentând, că dacă tot ne avântăm într-un asemenea proiect, cred că era estimat atunci la vreo 50 de milioane de Euro, n-ar strica să avem și o componentă de distracție, și dau exemplul Aqua Magicu-lui care se deschisese cu aproximativ un an înainte la Brașov. Chiar l-am îndemnat pe KJ să îl viziteze. Nu știu dacă l-a vizitat, cert este că i-a plăcut idea și a preluat-o.

Repet însă, ideea de bază nu era să avem un loc de distracție ci un loc unde copii să practice sport, sport de performanță, iar să existe pentru sibieni și pentru familiile lor și partea de distracție. Acum văd că discursul să mutat pe Aqua-parc ce ca și semnatică înseamnă accent pe distracție.

Sper să fie doar o alegere nefastă a termenului. Renunțarea la ideea de a avea în primul rând acolo un centru sportiv ar fi una cel puțin nefericită, iar discursul public ar trebui ajustat/nuanțat în acest sens.