După ce am dat tot weekend-ul la lopată am luat si eu un avertisment luni de la Primărie, că n-am măturat ultimii 10 cm de zăpadă picați până la 8 dimineața. Asta conform unui HCL de prin 2001, care, printre altele, spune că trebuie să mături până la 8 dimineața și mai trebuie și să dai cu material antiderapant. Acum sincer, si dacă nu eram răcit, eu la 7 dimineața tot nu mătur. Așa din principiu prefer o amendă. Oricum la noi în Turnișor se mătură. Si numai de gura și rușinea vecinilor, care este de altfel o instituție mult mai eficientă decât orice ucaz de stat. Dar pe topicul ăsta mi-a atras atenția la un moment dat un comentariu de la altă postare, și am început să reflectez.
Deci trotuarul din fața casei mele este pe domeniul public. Acesta de regulă este administrat de un serviciu de specialitate al Primăriei. Pe de altă parte îmi spui că pe timp de iarnă trebuie să am grijă de el (de fapt tot timpul), prin urmare mi-l dai forțat în grijă (custodie) și mă amendezi dacă nu fac cum vrei tu. Și hăt cum trece zăpada, pac îmi tragi alt avertisment că am parcat cu roțile și pe trotuar (aici iar nu îți asumi vina că a fost prost proiectată strada). Păi stai, dacă e tot în grija ta ca Primărie din sarcina Consiliului Local care ne reprezintă pe noi cetățenii proprietari de drept, n-ar trebui să mă plătești tu Primărie că dau cu mătura, că eu te plătesc prin taxe ca tu să ai grijă ca eu să am grijă?
Păi hai s-o complicăm și mai mult: Se face vară, și vreau să pun un stand cu produsele mele din grădină. Absolut că spațiul devine în cel moment 100% din nou al Primăriei din toate punctele de vedere. Autorizații, închiriere per metru pătrat etc. Păi acum ce facem, ori ai tu grijă, ori am eu grijă?
Altă întrebare, dacă tu poți să mă amendezi că nu am măturat, eu cum te amendez că nu mi-ai curățat?
Oricum o dai, toată lumea va avea dreptate, depinde pe ce parte a principiului aplicat de afli. Soluția nu stă în amenzi și constrângeri ci în spirit civic, iar acesta se cam educă. La fel comunitatea ar trebui să-și definească singură regulile, prin preprezentanții ei aleși, dar aceștia nu prea își mai ascultă nici comunitatea și nici sfetnicii (azi am spune experții), drept pentru care rezultă legi proaste la toate nivelele de guvernare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu