Deci asta, că noi pierdem fondurile europene, dacă opozitia continuă demersurile la UE, e o glumă proastă a dl. Boc. Eu lucrez de peste 2 ani ca dezvoltator de proiecte sociale, finanţate pe cât posibil din fonduri UE. În această calitate m-am lovit de multe, chiar foarte multe disfuncţionalităţi în sistem, să nu le numim altfel. De exemplu am depus în ianuarie 2011 patru proiecte pentru trei organizaţii din Sibiu, nici în ziua de astăzi nu s-a dat un răsppuns! În primăvara anului trecut am fost într-o vizită de informare la Bruxelles, ce s-a transformat într-o pâră referitor la problemele întâmpinate. Am întâlnit parlamantari ai opoziţiei şi ai UDMR (Ramona Mănescu, Daciana Sârbu, Iuliu Winkler, Csaba Sogor) dar şi înalţi funcţionari la Bruxelles, care ne-au informat, spre stupoarea noastră, că România a absorbit abia 3% din fonduri. De fapt se consideră absorbit, tot ce a primit parafa finală la Bruxelles. Nu ştiu dacă până la această dată am ajuns la 10%. Oricum la Bruxelles erau destul de bine informaţi asupra situaţiei din ţară.
De fapt ce se întâmplă: Statul lângă proiectele "normale" serveşte şi clientela sa politică din tortul cu fondurile europene, dar, dacă UE consideră că nu s-au cheltuit bine banii, rămâne paguba noastră, aceştia trebuie daţi înapoi. Numai că UE e cu ochii pe noi şi acum se fură mai greu. Cazul Melaniei Mandas Vergu, consiliera lui Funeriu, e cel mai bun exemplu. Şi Fondul Social European, programul POSDRU, a fost blocat câteva luni, tot pe baza de nereguli. A fost controlat vreo 3 luni de UE şi au fost suspendate plăţile. De aia, probabil, nu s-a făcut nici sub Berceanu nimic din Fonduri UE la transporturi. Probabil nu s-a putut fura în voie. Pârtiile de schi costă cel puţin dublu decât fac real. Chiar ne trebuia schi în Parâng, de exemplu?
Deci nu ştiu dacă îmi doresc ca fondurile europene să încape pe mâna lor, din moment ce până acum nici nu au fost în stare (nu au vrut) să le acceseze, iar multe din cele accesate s-au cheltuit pe tot felul de programe inutile, care nu aduc niciun beneficiu palpabil. Şi aşa stând lucrurile UE oricum nu ne prea dă bani, nu ne primeşte în Schengen etc.
Probabil, în viziunea Dl. Boc, şi eu sunt un duşman al acestei ţări, când am fost cu pâra la Bruxelles să spun că treaba pur şi simplu nu merge. Iar cu sau fără solicitarea opoziţiei Guvernul Boc oricum nu ar fi prea primit bani de la UE, la urma urmei Guvernul pastorit de el este la fel de credibil în afară cum este privit şi în ţară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu