Nu pot sta locului. Nu pot sta să fac același lucru. Când apropiații mă mai aud că mă plâng și spun că ”iau un job normal”, reacția vine invariabil ”Tu?!”. Am testat, și așa se pare că este. Cred că vreau să trăiesc 7 vieți într-una. Enumeram deunăzi ”meseriile” sau mai bine zis exeperiențele mele până la 37 de ani: Am început ca mic mecanic de biciclete și de lucruri mărunte, meserie furată de la bunicul. Am continuat cu un stagiu de trei luni de tâmplărie și dulgherie prin Germania. N-am mai continuat tradiția familiei de mecanici auto, și am ales dintre drept și litere ”ză easy way” și așa m-am ales cu patalamaua de prof de germană și franceză, în afară că am dat meditații la germană, n-am profesat, în schimb m-am făcut ziarist de limbă germană vreo 7 ani, paralel am învățat de la nemți tainele consultanței și al trainingului politic. După care m-am angajat ”la stat” pe la centrul de perfecționare al funcționarilor, am rezistat exact 40 de zile și mi-am dat demisia. Concluzia: La stat doar din poziția de mare șef. Am ajuns să conduc din funcția de director executiv un centru de conferințe, după care m-am reprofilat de șase ani în administrator de pensiune. Masteratul în traductologie română-germană m-a ajutat să am cu succes de 10 ani un PFA cu un birou de traduceri și interpretariat care a mers și merge foarte bine. Tot de vreo 4 ani mai am un job de dezvoltator de proiecte sociale. A vedea pe cei aflați în nevoie îți oferă o altă perspectivă asupra vieții. Acum mi-am deschis din decembrie o distribuție de ceaiuri, ciocolată caldă și cafea.
La asta se adaugă o bogată activitate ONG-istică, președinte de organizație de tineret, membru în diverse consilii de conducere, co-fondator de două ONG-uri. AIOS-ul devine tot mai mult de suflet. Plus vreo 8 ani de consilier local, de unde am fost în multe comitete și comiții.
Interesante sunt însă experiențele mici și scurte, marcante care lărgesc orizontul, te îmbogățesc. Atât cele mici, cât și cele mari. Țin și acum minte, de ex. când organizam în 2003 la Ambasada României o seară Românească unde l-am avut oaspete lângă înalți politicieni și pe Thomas Anders de la Modern Talking, s-au legat prin munca de organizare de acolo prietenii care țin până astăzi. Da, de fapt am fost stagiar al Parlamentului German vreo 5 luni și am avut ocazia să stau și în spatele Cancelarului Merkel și să o ascult, când încă doar conducea partidul.
Ne-am distrat pe cinste și când am vândut bere pe stadion la festivalul de de Rock. A fost bestial. La fel când am făcut odată grătar pentru 40 de oameni la o petrecere privată la pensiune. E ca un concediu pe banii altora când lucrez ca și ghid turistic. O fac maxim de 3 ori pe an, la fel fac câteva ghidaje prin Sibiu. Prea mult strică și strică mai ales plăcerea lucrului făcut. De fapt, dacă mă gândesc, am o vastă experiență de ghid acumulată în timp.
Numărul seminariilor și trainingurilor la care am participat din postura de organizator, moderator, participant, cursant sau traducător sunt nenumărate. Pot să vă povestesc de exemplu tot despre energie verde și certificate. Am tradus vreo 5 conferințe pe această teme, frumoase au fost și cele de la Alba Iulia despre istoria protestantismului în Europa. Asta îmi place la jobul ăsta, lângă aspectul pecuniar. Îmi amintesc cu plăcere și când am fost moderator la un seminar ce promova dialogul Ministerului Culturii cu ONG-urile. Mona Muscă punea atunci bazele proiectului 2% și-l supusese dezbaterii.
Acum am vrut să-mi iau căsuță la Târgul de Paști. A fost frumos, și ne-a ajutat vremea. Mâine, marți se încheie. Lumea spune că sunt tot mai destins. Normal, stau în Piața Mare la aer și soare. Nu știu dacă o să mai repet expuși în experiența. Probabil voi face iar altceva. Până atunci începe miercuri la Academia Evanghelică Transilvania a 2-a conferință a Rețelei Sociale România. Ia ghiciți cine se ocupă loco de orgnizare. Și mă mai bate un amic la cap să fac ceva în vară. Am vrut, am reunțat, ieri m-a convins iar, să reiau proiectul. I-am promis, că până la sfârșitul lui mai îl și pun pe hârtie.
Pentru ce acumulez toate aceste exeperiențe? Nu știu, ceva mă împinge tot timpul înainte. Undeva îmi place să cred, că există undeva totuși un plan și pentru mine. Recitind rândurile de mai sus, îmi mai vin multe în cap și îmi dau seama, că viața a fost darnică cu mine. Sper să rămână tot așa, poate totuși într-un ritm mai încet. În sfârșit am învățat să spun poate. Mai am un pic și-l învăț și pe NU. Oare?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu