Ne-au cam turmentat rău anul astă politicienii noștri. Practic n-au promis nimic, au programe politice de relansare economică asemănătoare, din păcate sunt subțiri rău de tot și nu au nimic substanțial ele, care să mă determine să cred că se va schimba ceva în bine. În schimb, singurul proiect cu cap și coadă mi s-a părut a lui Tăriceanu, care e și el în opoziție cu liderii propriului partid. Așa că între a alege între niște hoți vechi și alții mai noi (tot vechi) și un Vadim ”rebrenduit” în DD, pobabil lumea va alege să stea acasă. Presimt cel mai mare absenteism pentru parlamentare de la primele alegeri parlamentare încoace. Vor da vina pe vreme, ca la fotbal. Politichia a devenit un joc foarte murdar și nașpa. O știu pe propria piele, așa că mi-a ajuns și mie. Sincer, după ce am ”predat” ani buni democrația, pluripartidismul, votul etc. îmi vine pentru prima oară după 20 de ani să nu mă duc la vot.
O voi face totuși, eu măcar am un deputat care mă reprezintă și mă va reprezenta pe mine, minoritatea germană prin FDGR, și Sibiul (unde are biroul parlamentar) în continuare: Ovidiu Gant, care deja doar prin faptul că a fost cel mai prezent deputat la ședințele plenare, dar și din cazuri concrete pe care le cunosc, unde a pus serios umărul, merită votul meu. Poate și al vostru, dacă sunteți în dilemă și nu doriți să dați votul niciunui din marile partide și doriți un parlamentar de Sibiu care să Vă reprezinte.
Acum dacă e să luăm în calcul că sunt de dreapta, ca sunt minoritar, că UDMR are cel mai liberal și coerent program de guvernare, chiar și conform www.votulmeu.com ar trebui să votez UDMR și pe locul doi PNL. Hmmm. Becali în PNL? Deci nu pot. UDMR? Hmmmm......greu, greu, greu. O să mă decid la cabină ce fac cu votul pentru Senat.
Voi ce veți face? Mergeți la vot?
Mie mi-ar conveni un uninominal pur. Uitându-mă pe listele cu candidații din județ ași avea ceva preferințe pe niște considerente simple:
Ovidiu Ganț - Pentru motivele enunțate mai sus.
Ioan Tămâian - Pentru meritele de a crea din nimic un brand local.
Nicolae Neagu - Un om cu crez și valori de dreapta
Mircea Cazan - Pentru că e liberal și mai ales pentru camapania purtată în Mărginime (un ”dor-to-dor mioritic” de manual, din ce am auzit)
Laurențiu Fufezan-Jiman - pentru că îl cunosc și nu și-a trădat nici în acest moment crezul propriu politic (respect mult asta chiar dacă al meu este un pic diferit).
P.S. Cu Raluca Turcan nu ași putea vota, dar nu pot să nu remarc acuratețea, profesionalismul, structurarea mesajului, calitatea materialelor etc. pe toate canalele posibile, din campania purtată în oraș. Se vede politicianul pur sânge în ea și probabil va învinge trendul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu