În general îmi plac statisticile și cifrele. Pentru că ele, dacă nu sunt manipulate, dincolo de percepția noastră subiectivă, nu mint. Azi mi-a atras atenția cele 7 topuri economice de pe hotnews http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-19868086-cele-10-topuri-economice-care-nu-stiai-aceasta-dimineata.htm?cfnl=
de unde aflăm că:
1. Sibiul la capitolul șomaj
E undeva la mijlocul superior al clasamentului. Percepția mea era că n-avem șomaj (adică sub 2% dar avem 4,6%). Deci e loc de dezvoltare de noi investiții că se pare că există și persnal, nu cum s-a vehiculat până acuma.
2. Plecări cu reședința din localitate
Aici nu mă miră că suntem la coada clasamentului. Un oraș conservator sigur nu se va face remarcat prin mobilitate (de ex. a forței de muncă).
3. Care este cel mai "exportator" judet, altul decat Bucuresti?
Aici stăm bine și ne aflăm după Pitești (Dacia), Timiș, Arad, Constanța și Brașov. Probabil în momentul în care Romgaz va începe livrările către Moldova sau Bulgaria, acest top se mai schimbă.
4. Cine atrage cel mai multi turiști?
Credeți că stăm bine? Mai de grabă stăm BINIȘOR. Asta datorită și non-politicilor pe termen mediu și lung al administrațiilor noastre locale. Deocamdată Wizzair, Sovata și Praid atrag mai mulți turiști decât Sibiul, drept pentru care ne aflăm după Bucuresti, Constanța, Brașov, Mureș (surpriza clasamentului) și Prahova. Eu zic că se putea mai bine, dacă de exemplu integram turismul balneo cu ceva cultură. Din punctul meu de vedere Păltinișul este o mână moartă.
5. Salariile
Cică suntem in după B, IF, CJ, TM, în top 5. Asta nu se prea vede în dinamica cash-flow-ului orașului. Dar știu dintr-un alt top, că Sibienii sunt campioni la economisire :) O fi preluat ceva din zgârcenia proverbială a sașilor. Bad ground for bussiness.
6. Numarul de salariati din judete
Nu suntem județ mare, deci chiar dacă suntem în media superioară, eu zic că stăm bine.
7. Numarul de pensionari și marimea pensiei
Pe asta n-am chef s-o comentez că oricum nu cred în pensie. Cel puțin a mea :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu